MORHAN, REFERENDUM, CONGRES – MARE CIRC, MARE!...

Mihai TRAISTA

ISTORIA UNUI FALS PREȘEDINTE

De câte ori îl văd pe Morhan Dumitru îmi aduc aminte de Take Farfuridi din piesa caragialiană «O scrisoare pierdută» – un personaj simpatic si amuzant pentru că momentan nu știe ce spune și totodată odios pentru că știe foarte bine ce vrea: chiverniseală proprie. De fapt, dacă mă gândesc bine, toate personajele din piesa în care joacă Morhan (nu se știe de cine este regizată) poartă principalele trăsături ale originilității marelui Caragiale – prototipuri de imbecili comici – o imbecilitate căștigată în mediul social care le-a imprimat un anume automatism de găndire (dar mai ales de vorbire) și acțiune, un comportament illogic și absurd din punctual de vedere al unui om inteligent.

            De câțiva ani încoace se vehiculează (în câteva fițuici de provincie, arareori și în presa centrală) din ce în ce mai insistent despre un război între Buciuta și Morhan, adică între UUR și UDUR. Pentru cei care nu știu sau poate au uitat, scandalul între Morhan și UUR a început ceva mai demult, când la conducerea UUR era Ștefan Tcaciuc care l-a adus pe Morhan Dumitru la UUR și la uns vicepreședinte. Dar Ursul a fost păcălit de Vulpe doar în poveste, Tcaciuc dându-și seama ce fel «pasăre măiastră» este Morhan ia tras un șut în fund de i-au zburat penele.

Dar era prea tărziu, Morhan deja gustase din funcția de vicepreședinte, și de atunci fără o funcție de conducere nu mai poate trăii. Alungat din UUR s-a autoproclamat președintele UDUR. Dar oamenii de cultură al etniei ucrainene din România care au înființat aceasta uniune, precum prof. dr. Ioan Semeniuc, prof. dr. Vasile Cureleac, prof. Teodor Popovici și alții, dându-și repede seama cine vrea să-i conducă s-au retras din UDUR lăsându-l în plata Domnului pe MARELE SALVATOR – UNIFICATOR – INFRACTOR. Dar prostia și domnia se plătesc, spune o vorbă înțeleaptă din popor, numai săracul Morhan știe câți bani a plătit preoților și primarilor ca să-i spună măcar odată pe an: «Domnule președinte!...», iar UDUR a devenit mai ceva decât stația CFR Salva-Vișeu, – s-au plimbat și s-au răsplimbat prin această uniune tot felul de indivizi, oameni de afaceri falimentați sau dornici de îmbogățire, avocați fără clienteală, tineri păcăliți, cu un viitor strălucit, dame făcute peste noapte (sub președinte)  vicepreședinte, lăutari, fanfariști și  traseiști politici. Dar cu toți acești susținători Morhan nu a putut ajunge mai departe de titlul de «Cetățean de onoare» a câtorva localități, titlul plătit cu cîteva camioane de pietriș.

Văzând că nu poate face mare brănză cu UDUR, Morhan a candidat pentru camera deputaților, fiind singurul candidat din Maramureș. Știind că nu are nici o șansă la el acasă în Suceava a crezut că-i păcălește pe maramureșeni. Ei bine, nu a mers! Atunci a înțeles că numai având în spate o organizație solidă poți ajunge în Parlamentul României și a pus ochii pe UUR. Înconjurat de profesioniști în falsuri, îl convinge pe Bodnar Ioan, președintele UUR Suceava să semneze niscaiva acte false: «Trebuie să ai curaj, ca mine! Trebuie s-o iscălești…», poate i-a spus acest Farfuridi modern lui Brânzovenescu de Bodnar, iar acesta a iscălit ca «primarele». Și astfel marii magicieni Morhan Dumitru și Grijac Gheorghe Alexa în loc să scoată din pălărie un iepuraș, sau să prefacă o batistă în porumbel, au prefăcut întălnirea lor cu  Bodnar, de la o cărciumă bucovineană, în Congres Extraordinar al Ucrainenilor la care s-au unificat UUR cu UDUR, ei s-au propus, ei s-au ales: Morhan prim vicepresedinte, iar Grijac secretar general. Poporul, adică Bodnar a votat pe fața de masă cu păhărelul de coniac și pe urmă au scos din mânecă în loc de un as o ștampilă falsă cu sigla UUR și au fugit la bancă să scoată banii din contul UUR (culmea, împreună cu Bodnar Ioan).

Când s-a dovedit că acest congres nu a avut loc («Ți-am spus că mi-e frică de trădare… Ei?», – spunea Farfuridi), Bodnar a început să dea din colț în colț  că a fost  păcălit, drogat, îmbătat, șantajat etc., Morhan s-a gândit să facă un referendum (dacă tot îl asemuim cu Take Farfuridi – «Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64... Ştim, oricine dintre noi ştie ce este 64, să vedem ce este plebicistul…» și un alt congres. Numai că acest Plebicist și Extraordinarul Congres au fost – un mare circ, mare!..  

            ISTORIA UNUI FALS CONGRES

                Dacă tot au măsluit și falsificat documente, acte și ștampile, Morhan împreună cu Grijac s-au gândit să organizeze și un adevărat congres fals, pe care l-au denumit Congresul Extraordinar al Uniunii Ucrainenilor din România, la care să fie prezenți mulți oameni – o sală plină de oameni. Numai că 80% din acești oameni, habar nu aveau ce se întâmplă acolo, sau ce înseamnă UUR sau UDUR?

            «Ne-a întrebat primarul, dacă vrem să mergem la mânăstirile din Bucovina, pe gratis și ne-am dus…», spune o femeie din Rona de Sus, jud Maramureș. Numai că în loc să treacă pragurile lăcașurilor Domnului, bietele evlavioase, au ajuns la «dracu-n praznic». 

                Alți au fost culeși de la porțile bisericilor, unde cerșeau mila creștinilor, și aduși la Extraordinarul Congres, li s-au promis sarmale și bani (așa se aude prin tărgul Sucevei), dacă au primit nu se știe…

            Marea majoritate au fost părinții copiilor din ansamblurile artistice din satele ucrainene: «Dacă  vreți să cântați la Suceava, veniți cu părinții, altfel nu!...», au spus organizatorii și părinții au venit, neavând habar ce se va întâmpla acolo.

            Adevărat că 20% știau ce se va întâmpla acolo, fiind bine recompensați pentru a fi prezenți la acest bâlci ieftin. Aceștia sunt preoții, primarii, unii dintre membrii UUR cum ar fi Dumitru Coreniuc, Ștefan Lupșac și alte mioare rătăcite dar pregătite să sugă de la două oi. Aceștia, chipurile au venit citind un comunicat fals, postat pe un site fals și ștampilat cu o ștampilă falsă (sper că măcar recompense pe care au primit-o să nu fi fost falsă).

           

Doi invitați pe măsura falsului congres

           

           Tivadar Vasile – gazetăraș de mâna a treia, un tip incult (mă îndoiesc să aibă studii în domeniu) care își bagă nasul peste tot, pupincurist cu vechime, nu este deloc agreat de adevărații jurnaliști maramureșeni, deseori se laudă că lucrează în presa scrisă centrală (eu unul nu i-am întălnit numele pe acolo), nu are nimic în comun cu viața ucrainenilor, pe care îi jignește ori de câte ori are ocazia.

Dar haideți să vedem ce spune jurnalistul Peter Czompa în articolul «Tivadar și greva foamei»  despre acest homo-pupincuristus în nr. 125 al publicației «Viața Maramureșului»:

«Zice omul, Vasile Tivadar din Sighetu Marmației, că a intrat în greva foamei, ca ziarist (sic!), ca să-l sprijine moral pe jurnalistul Dan Pârcălab. (…) doar că Dan nu de așa ceva avea nevoie; și nu de unul ca Tivadar. Au mai scris și alți colegi, recent, despre «fenomenul» Tivadar, suntem și noi de aceiați părere. Însă vă mai spunem noi ceva despre ,«ziaristul» Vasile Tivadar: cînd în Baia Mare se desfăşura procesul dintre ziariştii de la «România Liberă» şi poliţiştii din Sighet, a apărut şi Tivadar ca martor, cerut de… poliţiştii inculpaţi. Şi aşa i-a fost şi mărturia, deşi, atenţie, omul nici măcar nu fusese martor al incidentului în cauză; deci marele ziarist Tivadar a susţinut în instanţă varianta poliţiştilor, cum că aşa ,,auzise’’ el! A rîs pînă şi judecătorul». Mai e nevoie de comentarii?...

Oare chiar nu a putut să găsească cuplul Morhan-Grijac, dacă un jurnalist ucrainean, măcar un jurnalist? Oare chiar trebuia asociat cuvântul «ucrainean» cu un asemenea nume?...

Strugaru Stelică   – deputat PDL de Botoșani despre care concetațeanul său domnul Senator Liviu Cămpanu spune: «Domnul deputat Strugaru nu fură de acum, de când e parlamentar, domnul Strugaru fura dintotdeauna (..) Şi ca să dau un punct de reper în privinţa faptului că Strugaru fură dintotdeauna, trebuia să îl întrebaţi cum l-a cunoscut pe dl. Flutur. (…) cîte eforturi a făcut pe vremea lui Ceauşescu să îl scape pe Stelică Strugaru de la faptul că acesta se apucase să vîndă uniformele vînătorilor sau încălţăminte. Le-a vîndut populaţiei rome din Baranca, toţi oamenii din Baranca erau îmbrăcaţi în vînători» ( http://www.botosaneanul.ro/stiri/campanu-strugaru-vindut-uniformele-vinatorilor-romilor-din/).

                Pentru cei interesati de persoana deputatului Strugaru îi invit să citească și articolul «Deputatul Stelică şi clanul Fănicilor - mafia femeilor contrabandiste din nordul Moldovei» («Jurnalul Național» 25 iunie 2012), semnat de Valentin Zaschievici.

            Desigur acești doi invitați fac mare cinste atât falsului congres (spune-mi pe cine inviți ca să-ți spun ce congres faci) cât și falsei conduceri.

            Dar nici restul «invitaților de onoare» nu prea cred că au ceva în comun cu ucrainenii: Un preot din Tulcea care recunoaște: «Nu îl cunosc pe Morhan!..», un scriitor, un avocat, un președinte de  asociație și tot felul de neavizați, care habar nu au ce se întâmplă în comunitatea ucraineană.

CÂTE INTERESE, ATÂTEA CONGRESE...

CÂTE INTERESE, ATÂTEA CONGRESE...

Congresele morhaniste îmi aduc aminte de celebrul roman al lui Venedikt Erofeev «Moscova – Petușki» în care câțiva alcoolici se adună și fac plenare, aleg conducerea, dezbat orarul cărciumilor, emit și un decret care o obligă pe tiotia Șura din Polomi să deschidă magazinul la șase dimineața.  

            Congresmenii lui Morhan fac la fel: schimbă, falsifică, emit, demit și mint de îngheață apele în luna lui cuptor. Când au ceva de rezolvat pun de un congres, – un fel de «hop și apare mitică!» și dintr-o dată UDUR se preface în UUR, Morhan în prim vicepreședinte, Bodnar în țap ispășitor, iar marmota învelea ciocolata în staniol...

Dar nu trec multe mori pe Siret și în frumoasa Bucovină, în loc de cuc bată-l vina, cântă din nou fanfarele udurului uurizat, congresmenii morhaniști mai pun de un gongres, iar Morhan devine președintele unei uniuni cu acte false în regulă...

Nu m-ar mira deloc ca la următorul congres să-l demită pe Ștefan cel Mare și Sfânt de pe soclu să se urce în locul lui și să spună: «Io, Morhan voievod!..» și pe deasupră să dovedească cu acte că Moldova e a lui și nicidecum a «urmașilor urmașilor voștrii...»

            Stimați congresmeni – primari, preoți, cărturari și farisei!

De ce nu îl lăsați în pace pe Morhan?...

Profitați de bunătatea lui naivă și vă distrați pe banii lui, nu vă gândiți nici o clipă că omul are familie... În loc să vă facă vouă chiolhanuri, să vă plimbe cu autocare și să vă umple burțile cu bucate și vinuri alese, ar putea face ceva mai util societății, nu v-ați gândit la asta?...

Rușine domnilor! Vă gândiți doar la banii UUR-lui.

Ce a-ți face cu ei, azil de bătrâni cum spune falsul vostru secretar general?  

Trezițivă, numărați pâna la treizeci, repetați cu voce tare «Ana are mere...» și lăsați grija schitului în seama arhimandritului, adică în grija deputatului Ștefan Buciuta și a adevăratei conduceri UUR, care fie că vrem, fie că nu vrem au fost aleși de comunitate la ultimul congres adevărat nu la tot felul de congresulețe morhaniste «extrauterine».  

            

Ştirile Ambasadei Ucrainene din România

http://www.mfa.gov.ua/romania/rm/news/detail/76644.htm

Ştirile Ambasadei

27 februarie 2012

Pe 24 februarie 2012 la sediul Centrului Cultural şi de Informare din cadrul Ambasadei Ucrainei în România a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură „Visul ireal al pictorului Pavel-Mihai Ţifrac”, organizat de Centrul împreună cu Asociaţia Cultural-Creştină a Ucrainenilor din România „Taras Şevcenko”.

De asemenea invitaţii au asistat la prezentarea Asociaţiei sus menţionate, precum şi la lansarea primului număr al revistei „Mantaua lui Gogol” şi al romanului „Cămaşa lui Nesus” de Paul Romaniuc.

http://www.mfa.gov.ua/romania/ua/news/detail/76644.htm

Новини

27 лютого 2012 року

24 лютого 2012 року у приміщенні Культурно-інформаційного центру у складі Посольства України в Румунії відбулося відкриття виставки картин «Сюрреалістична мрія художника Павла-Михайла Ціфрака», організоване центром спільно з Культурно-християнською асоціацією українців Румунії ім. Тараса Шевченка.

Присутні також взяли участь у презентації зазначеної асоціації та випуску першого номера журналу «Мантія Гоголя» і роману Павла Романюка «Сорочка Несуса».

Сюрреалістична мрія художника Павла Ціфрака

http://www.rri.ro/art.shtml?lang=12&sec=406&art=226682

Культурно-християнське товариство українців Румунії ім. «ТАРАСА ШЕВЧЕНКА» спільно з Культурно-інформаційним центром України в Бухаресті провели кілька заходів. Йдеться про вернісаж виставки “Сюрреалістична мрія художника Павла Ціфрака”, представлення румуномвного журналу “Шинель Гоголя” та Культурно-українського товариства українців Румунії імені “Тараса Шевченка”,якого заснував письменник Михайло Трайста. Взяли участь у цьому заході представники Посольства України в Румунії, Союзу українців Румунії, румунська та українська громадськість Бухареста. Виступаючи перед присутніми радник посланник Посольства України в Румунії Юрій Вербицький зазначив: ”Мене дуже радує, що ми тут зібрались. Причиною став приїзд і пропозиція пана Михайла Трайсти з його товаришем українцем, який тепер проживає в Греції, експонувати тут картини, які він намалював. Хотілось би, щоб українці, які проживають у Румунії більше активно до нас звертались з пропозиціями щодо проведення різних спільних заходів Тому хочеться завжди бачити якомога більше людей, щоб тут було що подивитись. Я хочу привітати художника Павла Ціфрака з його дебютом в Українському культурному центрі і сподіваюсь, що це не всі його доробки. Тому ми й надалі готові проводити такі спільні заходи.” Художник Павло Ціфрак, уродженець марамуреського села Вишня Рівна, побажав усім отримати насолоду від виставки: ”Я дуже радий, що ви прийшли на вернісаж цієї виставки. Це для мене велика радість і честь. Були такі добрі люди, котрі допомогли мені, щоб я зміг експонувати тут свої картини. Я хочу, щоб люди, які побачать ці картини отримали насолоду. Щоб не забували наше українське коріння. Щоб люди знали, що нас українців поважають, і що серед українців є багато видатних людей. Я дуже радий, що знаходжусь тут з такими поважними людьми. Переважно я не малюю те, що бачу, а те, що відчуваю. І все те, що відчуваю відображаю на картині.” Румуномовний журнал “Шинель Гоголя”, головний редактор Михайло Трайста, видається спеціально румунською мовою, щоб популяризувати і донести до румунського читача мистецтво та літературу українців як з Румунії, так і з Україні. Пан Юрій Вербицький вважає, що це дуже добра справа: ”Звичайно це дуже добре тому що, як ви всі мабуть знаєте, дійсно на сьогодні ще мало наші румунські друзі знають українське мистецтво та літературу. Мені завжди дуже приємно проводити спільні заходи з українцями, які живуть в Румунії. Минулого року ми проводили презентацію книг українських авторів з Румунії. Я хочу побажати новому кораблю, який називається Культурно-християнське товариство імені “Тараса Шевченка” плідної праці, успіхів на цьому напрямку, і будемо разом робити добрі справи.” (Микола Онужик)

Ucrainenii din România, o minoritate cu drepturi depline

       

În ultimul timp, se constată o îmbunătăţire a relaţiilor dintre România şi Ucraina, cel puţin la nivel diplomatic. Vizita din luna noiembrie a ministrul ucrainean al afacerilor externe, Kosteantin Hrişcenko, la Bucureşti, a dat startul reluării dialogului între cele două state. La scurt timp, şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, a efectuat, la rândul său, o vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii conducerii ucrainene, dar şi cu liderii românilor din ţara vecină. În cadrul vizitei în capitala ucraineană, ministrul Teodor Baconschi a declarat că Bucureştiul ar dori ca Ucraina să se apropie de standardele europene, asigurând dreptul minorităţii române de a-şi păstra identitatea, limba şi tradiţiile, aşa cum se întâmplă cu minoritatea ucraineană din România. Potrivit declaraţiilor şefului diplomaţiei române, situaţia românilor din Ucraina şi ucrainenilor din România reprezintă un element important al dialogului dintre Bucureşti şi Kiev. Şeful Ministerului Afacerilor Externe al României a mai declarat, într-un interviu acordat ziarului ucrainean "Den", că Bucureştiul a oferit minorităţii ucrainene dreptul de a fi reprezentată în mod automat în Parlament, prin Uniunea Ucrainenilor din România şi că activităţile ucrainenilor de la noi din ţară sunt finanţate din bugetul public. Pe de altă parte, mai mulţi oficiali ucraineni au declarat în repetate rânduri că Bucureştiul nu respectă drepturile minorităţii ucrainene. În urmă cu câţiva ani, de exemplu, Consiliul regional Cernăuţi a cerut Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev să se adreseze structurilor europene şi române în vederea iniţierii unei dezbateri referitoare la "situaţia catastrofală a drepturilor ucrainenilor din România".

Pentru a cunoaşte mai bine situaţia acestei minorităţi, am stat de vorbă cu scriitorul român de etnie ucraineană Mihai Traistă, autor al mai multor cărţi în limba ucraineană şi, mai nou, al unui volum în limba română. De asemenea, Mihai Traistă este membru al Uniunii Ucrainenilor din România.

Reporter: Domnule Mihai Traistă, câţi ucraineni există în România, conform datelor penultimului recensământ, desfăşurat în 2002?
Mihai Traistă: Luând în considerare faptul că datele recensământului de anul acesta nu au fost încă făcute publice, din datele recensământului din 2002, ştim că în România există aproximativ 65.000 de ucraineni, aceştia locuind în Maramureş, Bucovina, Banat şi Dobrogea. Cei din Banat, de exemplu, care au venit din Ucraina, au sărbătorit recent 100 de ani de la strămutarea lor din regiunea ucraineană Zakarpatia (Transcarpatia, n.red).

R: Comunitatea ucraineană este reprezentată în Parlamentul de la Bucureşti de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), care are deschise filiale în mai multe localităţi. Ţinând cont de faptul că reprezentaţi o asociaţie a etnicilor ucraineni, mai exact Asociaţia cultural-creştină Taras Şevcenko, al cărei preşedinte sunteţi, aţi putea să ne spuneţi câte astfel de asociaţii ale ucrainenilor există în România?
M.T: Sunt câteva asociaţii care figurează în cadrul UUR. În Maramureş, de exemplu, există Asociaţia Ivan Krevan, Asociaţia Dascălilor Ucraineni şi Asociaţia Huţulilor Ucraineni. Aceasta din urmă, dar şi Asociaţia cultural-creştină Taras Şevcenko nu fac parte din UUR. Mai există Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România, cu sediul la Suceava.R: Românii din Ucraina, de exemplu, realizează diferite proiecte culturale, turistice, religioase, împreună cu organizaţii similare atât româneşti, cât şi ucrainene. Se întâmplă lucrul acesta şi în rândul ucrainenilor din România, există asociaţii sau filiale ale UUR care să se ocupe de astfel de proiecte?
M.T: Nu ştiu de ce, dar, deşi a realizat două astfel de proiecte, din păcate, UUR nu mai este interesată de aşa ceva, în condiţiile în care bugetul alocat anul acesta de Guvernul român comunităţii ucrainene - aproximativ 1 milion de dolari - permite realizarea a tot felul de programe. Cu toate acestea, ştiu că Asociaţia Ivan Krevan, din Maramureş, câştigă foarte multe proiecte, la fel ca şi Asociaţia Dascălilor Ucraineni. Chiar şi huţulii, prin asociaţia lor, au reuşit să câştige un proiect.R: Ce se întâmplă, totuşi, cu banii alocaţi UUR de Guvernul României? Unde este direcţionat acel milion de dolari?
M.T: Se construiesc foarte multe clădiri, UUR devenind astfel un fel de firmă de construcţii. Cumpărăm sedii, ridicăm clădiri impunătoare. La Timişoara, de exemplu, a fost construită casa culturală a ucrainenilor, la Sighetu Marmaţiei, la fel. De asemenea, se organizează multe festivaluri, în fiecare sat unde trăiesc ucraineni, o dată pe an având loc câte un eveniment cultural. Se mai alocă bani pentru editarea celor cinci publicaţii ale ucrainenilor din România, dintre care patru sunt în limba ucraineană - Naş Holos, Volne Slovo, Ukrainski Visnik, Dzvonik - şi una în română - Curierul Ucrainean. Se editează foarte multe cărţi, chiar şi 30 de titluri pe an.R: În timpul vizitei la Bucureşti a ministrului ucrainean de externe, Kosteantin Hrişcenko, dar şi în cadrul recentei vizite la Kiev a omologului său român, Teodor Baconschi, partea ucraineană a accentuat că în România nu prea există şcoli cu predare în limba ucraineană. Ţinând cont de faptul că minorităţii ucrainene de la noi din ţară i se alocă, iată, un milion de dolari pe an, din care s-ar putea construi şi instituţii de învăţământ, aţi putea să-mi spuneţi de ce nu se întâmplă acest lucru? De ce ucrainenii din România nu au şcoli cu predare în limba lor maternă? Câte şcoli ucrainene există pe teritoriul României?
M.T: Cred că nu mai sunt astfel de şcoli, iar aceasta se întâplă nu din vina statului român, ci din cauza faptului că nu se ocupă nimeni de această problemă.R: Există cereri din partea părinţilor privind deschiderea de şcoli cu predare în limba uraineană?
M.T: Nu există. Chiar părinţii sunt cei care nu doresc acest lucru şi nu pot să-mi explic de ce. Pe timpul lui Ceauşescu, de exemplu, făceam toate materiile în limba ucraineană, iar limba română era trecută drept „limbă modernă”. Avem, totuşi, Liceul ucrainean Taras şevcenko, de la Sighet, Liceul Laţcu-Vodă din Suceava, unde există o secţie ucraineană, mai este Liceul Iulia Haşdeu din Lugoj, care are o secţie ucraineană. Pe urmă, avem o secţie de ucraineană în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, una la Cluj-Napoca şi una la Bucureşti. La secţia ucraineană de la Universitatea din Bucureşti, sunt extrem de puţini ucraineni, mai mulţi sunt români.R: De ce nu ocupă tinerii ucraineni aceste locuri?
M.T: Nu ştiu. A scăzut interesul. Părerea mea este că şi conducerea UUR ar trebui să se implice mai mult în această direcţie, în loc să construiască nişte clădiri în care, peste câţiva ani, nu va mai fi nimeni, cum este, de fapt, şi în prezent – acestea sunt goale, nu se întâmplă mare lucru în ele. Condiţii există şi ar putea face câte face ceva. Le-ar putea explica părinţilor că vin românii şi învaţă ucraineana pentru că au ce face cu această limbă. Există atâtea firme care au nevoie de cunoscători de limba ucraineană.În Maramureş, de exemplu, mai exact la Bocicoiu Mare, copiii ucraineni învaţă în limba maghiară pentru că primesc câte 40 de lei pe lună din partea unei organizaţii maghiare. Fiind săraci, elevii preferă ca, decât să înveţe ucraineana, că tot e facultativă, mai bine primesc 40 de lei şi învaţă în limba maghiară. Ar trebui, totuşi, ca aceşti copii să fie încurajaţi, chiar şi din punct de vedere financiar, să înveţe ucraineana.R: Poate că o parte din milionul de dolari primit de UUR ar putea rezolva cumva şi această problemă.
M.T: Sigur că se poate, însă, sunt multe dispute legate de aceşti bani. Nu există transparenţă şi, puteţi vedea şi pe Internet, ucrainenii se plâng că nu ştiu unde se duc banii respectivi.R: Românii din Ucraina, de exemplu, nu primesc fonduri din partea statului ucrainean, decât foarte puţine, la nivel regional şi nu sunt folosite pentru proiecte concrete. În plus, în unele regiuni ale Ucrainei, se inchid şcoli sau clase cu predare în limba maternă a celor care fac parte dintr-o minoritate sau alta. Iar românii de acolo nu sunt ocoliţi de această problemă. Prin urmare, aceştia se află într-o situaţie cu totul diferită de cea a ucrainenilor din România, deoarece vor să înveţe în limba română, dar încep să nu mai aibă unde. În România, în schimb, ucrainenii sunt cei care nu cer să li se construiască şcoli unde să poată învăâa în limba maternă.
M.T: În România nu există şcoli ucrainene, decât destul de rar, poate în vreo comună. Şi asta nu de mult timp, de vreo şase ani.R: Este bine, totuşi, că se mai organizează acele festivaluri despre care aţi amintit mai devreme. Participă ucrainenii la astfel de evenimente? Sunt mulţumiţi de condiţiile pe care le au în România? Simt că le sunt respectate drepturile?
M.T: Sigur că da. Vorba lui Mircea Dinescu: "În ţara asta este mai bine să fii minoritar". Avem foarte multe drepturi, însă, din păcate, profită doar unii de ele. Alţii, probabil, pe la sate, nici nu ştiu de aceste drepturi, nu-i interesează. Din păcate, au loc prea multe festivaluri şi nu se fac mese rotunde, dezbateri, în urma cărora oamenii să rămână cu ceva întipărit în minte. Avem, totuşi, un festival de poezie ucraineană la Sighet, care a devenit între timp internaţional.R: Îşi sprijină Ucraina minoritatea pe care o are aici? Stim că organizaţiile româneşti din afara ţării au dreptul să depună proiecte pentru finanţare la diferite instituţii din România, există această posibilitate şi în cazul minorităţii ucrainene de la noi din ţară, primesc sprijin financiar din partea Ucrainei?
M.T: Nu, nu primesc. Este destul de dureros să vezi că alte minorităţi primesc sprijin de la ţările-mamă. Ucraina nu face astfel de gesturi. Personal, am fost la multe conferinţe pe teme literare organizate în Ucraina, numai că de fiecare dată a trebuit să-mi plătesc drumul, cazarea, dar şi o taxă de participare la eveniment. Adică te invită, dar, dacă vrei să ţii un discurs, îţi cer 20 de dolari. Dacă vrei să ţi se publice materialul, mai dai o sumă de bani. Din această cauză, nu m-am mai dus.R: În ce relaţii sunt ucrainenii din România cu Ambasada Ucrainei la Bucureşti? Există pe lângă ambasadă un centru cultural al ucrainenilor, colaboraţi cu instituţia respectivă?
M.T: Bineînţeles că există interes pentru colaborare, dar oricând se doreşte ca UUR să vină cu partea financiară. Am făcut, totuşi, câteva evenimente acolo, sunt amabili, ne sprijină cu fonduri de carte, ambasada de la Bucureşti dotând aproape fiecare şcoală din satele ucrainene cu aparatură, cărţi, ediţii de lux, albume despre Ucraina. R: Ultima carte pe care aţi lansat-o, "Ibovnice cu ochi de Maramureş", prima, de altfel, în limba română, a beneficiat de sprijinul vreunei asociaţii ucrainene?
M.T: Da, a apărut cu sprijinul UUR.R: Prin publicarea acestei cărţi, aţi devenit şi autorul piesei de teatru "Ibovnice cu ochi de Maramureş", care s-a jucat deja pe scena teatrului din Slatina, Olt. Cum a primit publicul această piesă maramureşeană, dacă pot să-i spun aşa, jucată de actori olteni?
M.T: Publicul a fost foarte încântat, au avut loc deja mai multe reprezentaţii şi vrem să mergem cu acest proiect şi în Maramureş. De asemenea, piesa va fi pusă în scenă şi la Bucureşti, de trupa de teatru InDArt.
Interviu realizat de Sergiu Dan

Agenţia RADOR - 9.12.2011 14:07